Confesiune…

… nici nu stiu de unde sa incep, pentru ca imi este foarte greu sa exprim in cuvinte ce simt, sa descriu ceea ce  imi face viata mai frumoasa in fiecare zi de cand te-am cunoscut. Si mi-e frica sa nu te sperii…cu toate ca asa macar aflu si eu daca esti un barbat adevarat sau nu:)) Imi era dor de tine chiar si atunci cand erai langa mine…acum imi este dor pentru ca imi doresc sa simt privirea ta, sa imi acoperi corpul cu bratele tale si sa-mi spui ” va fi bine, ai sa vezi” Onestitate, incredere, implicare, dragoste, tu, eu, noi… toate acestea de la tine le-am invatat;  am devenit dependenta de tine, de aura ta, de linistea si tot ce simteam alaturi de tine.  Totul in jurul meu a prins viata  o data cu aparitia ta si sa fiu a naibii daca vreau sa renunt la tine! Sunt momente in care te urasc si ma urasc  pentru ca nu pot sa nu ma gandesc la tine, parca ai devenit o parte din mine, chiar daca acum nu-mi esti alaturi. Imi construisem un zid, pentru a ma apara de oamenii din jurul meu, de sentimentele pe care as putea sa le am vreodata fata de un alt barbat… Insa acel zid a cazut fara vreun sunet, fara sa imi dau seama. Toate regulile pe care mi le scrisesem in minte au fost incalcate, pentru ca ai aparut tu si ai stiut cum sa ma iei, fara sa imi strivesti si mai mult sufletul deja ranit.  Cred in exista unei persoana cu care poti fi compatibila, dar nu cred in compatibilitati perfecte. Cred in compromisuri, maleabilitate, dorinta de a fi cu celalalt. Cred in dorinta asta care conduce o realtie. O relatie nu functioneaza niciodata din pura inertie, pentru ca trebuie atent manevrata si alimentata. In niciun caz nu cred in basmele conform carora viata iti aduce pe tava omul perfect, care te-a cautat neincetat si care e fost creat numai ca sa implineasca un destin.Eu nu am fost niciodata genul care sa lupt atunci cand venea vorba despre dragoste, asteptam sa se intample. Am invatat ca ceva profund, de durata,  nu vine  pur si simplu, trebuie sa lupti pentru ea. O relatie nu se intampla pur si simplu, pentru ca de aia este relatie, trebuie sa muncesti pentru ea, sa o faci sa mearga. Ma bucur ca am renuntat la ideile mele in ceea ce priveste modul in care ma asteptam sa se intample lucrurile

De ce e atat de greu??

De cand e atat de greu, ca sa nu zic imposibil, sa intalnesti acel barbat care sa te fascineze din prima secunda????? Eu una ma caracterizez ca fiind extrem de pretentioasa, complicata … se intampla sa mi se puna pata pe un tip o data la 5 ani:( nu ma intereseaza sa ma tina juma de an sau o viata intreaga ( NU SUNT ADEPTA UNUI SINGUR BARBAT PANA LA MOARTE), ci sa fie extrem de intens; vreau un barbat care sa ma faca sa-mi pierd capul ( p… m…, candva existau barbati smecheri care erau maestrii in a agata o femeie…acum unde dracu au disparut?? ), sa ma faca sa dau naibii ratiunea, sa fiu in stare sa las absolut totul, fara nici cea mai mica problema, pentru a-l urma – daca s-ar pune astfel problema -; un barbat care sa-mi dea peste cap tot sistemul meu de valori, principii, sa nu mai stiu ce e aia orgoliu…sa fiu in stare de ORICE pentru a-l tine langa mine, pentru a ii arata ca locul lui e numai langa mine; vreau sa vad si eu un barbat care emana sexualitate, senzualitate, masculinitate, virilitate, tarie de caracter, siguranta de sine prin absolut TOT ( prin fizic in primul rand, prin atitudine, personalitate, caracter).

E extrem de important pentru mine prima impresie, ce-mi transmite omul care e in fata mea. Iar daca un barbat nu ma atrage sexual fix de la inceput…poate sa fie incredibil de destept, manierat, cu mii de studii etc…ma lasa total rece. Recent si-a zis si Dumnezeu ca e timpul sa faca ceva si pentru mine:) Asa ca mi-a dat un barbat cu toate calitatile de mai sus, mai putin taria de caracter si siguranta de sine:D Singura problema e faptul ca  e insurat. E o problema pentru simplu motiv ca nu suport sa impart barbatul din viata mea cu nimeni!!!!! A fost cea mai frumoasa experienta din viata mea, a fost singurul barbat cu care am avut orgasm, a fost singurul barbat care m-a atras fizic in halul ala, a fost singurul barbat pentru care eram dispusa sa ma mut unde e el, sa las tot doar pentru a fi mai aproape de el, pentru a-l ajuta in tot, pentru a-i da tot ce aratarea de nevasta-sa nu era capabila sa-i dea. A venit exact in momentul in care imi doream ceva care sa ma scoata din cotidian; si da, l-as accepta inapoi asa insurat cum e. Pentru ca stiu ca de el am nevoie, ceva de genul asta e singurul ingredient care lipseste din viata mea!

Nu am nevoie sa fiu iubita de un individ de sex masculin:)) De fapt ma sufoca doar gandul ca intr-o zi s-ar putea sa fiu blestemata cu un astfel de om:( NU AM NEVOIE SA IMI ZICA CA MA IUBESTE, CA SUNT FEMEIA VIETII LUI si alte rahaturi din astea. Daca sexul e SUUUUPER, des, lipsit de monotonie, daca cat timp e cu mine are bunul simt si nu umbla si cu alta, daca mai facem si alte chestii impreuna in afara de sex ( de exemplu…m…nu mai are paine dar parca nu s-ar duce alone pana la alimentara, asa ca ma suna si mergem impreuna ), daca nu devine cel mai bun prieten al meu, daca nu bagam parintii in relatia noastra, daca se abtine de la mintit macar in perioada cat suntem impreuna, daca nu ma sufoca cu telefoanele/cerut de explicatii, daca nu vrea copii, daca nu asculta sub nici o forma rock!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! … e exact ce imi trebuie:P